Salvamarii au intrat în grevă pentru că nu au fost plătiți. Ce spune președintele Autorității Naționale pentru Turism

Salvamarii au intrat în grevă pentru că nu au fost plătiți. Ce spune președintele Autorității Naționale pentru Turism
Publicat: 24/07/2013, 11:48
Actualizat: 21/03/2019, 06:16

Salvamarii din sudul litoralului românesc au intrat în grevă japoneză pentru că nu și-au primit salariile în ultimele două luni. Într-o situație similară se află și cei care supraveghează turiștii din stațiunile aflate în nordul litoralului Mării Negre.

„Se află în aceeași situație. Au fost plătiți parțial”, au declarat pentru gândul reprezentanții Asociației Naționale a Scafandrilor Profesioniști și Salvamarilor din România (ANSPSR).

„La noi nu se face grevă”, au mai spus ei adăugând că se fac eforturi pentru plătirea salvamarilor și acoperirea acestor costuri ulterior.

Salvamarii ANSPSR supraveghează plajele din Constanța, Mamaia, Năvodari și Corbu.

În total, pe litoral există 48 de posturi de salvare, dintre care 23 în Constanța și Mamaia, 13 în Mangalia (aici fiind incluse cele din stațiunile cuprinse între Olimp și Saturn) și 12 în Eforie, potrivit datelor furnizate gândul de către Autoritatea Națională pentru Turism (ANT). Salvamarii ar trebui să fie plătiți de către Consiliul Județean.

În prezent, nu există o autoritate publică centrală, desemnată prin lege, din bugetul căreia să se facă trasmiterea fondurilor pentru plata salvamarilor către autoritățile administrației publice locale. Din acest motiv „niciuna din aceste autorități nu și-a prevăzut în bugetele proprii sumele necesare organizării și asigurării serviciilor publice de salvamar și a posturilor de prim ajutor pe plajele turistice ale Mării Negre”, ne-au explicat reprezentanții ANT.

Președintele ANT, Răzvan Filipescu, susține că, la solicitarea reprezentanților Consiliului Județean Constanța, autoritatea pe care o conduce a transmis la Ministerul Economiei un proiect de hotărâre de Guvern privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară pentru cheltuielile necesare funcționării serviciilor de salvare și a posturilor de prin ajutor de pe litoral.

„Actul normativ propune alocarea din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului prevăzut în bugetul de stat pe anul 2013 a sumei de 4 milioane de lei pentru finanțarea serviciilor publice de salvare acvatică – salvamar și a posturilor de prim ajutor de către autoritățile administrației publice locale din Județul Constanța”, a declarat Filipescu pentru gândul.

El ne-a mai spus și că, potrivit unui răspuns pe care reprezentații Ministerului Economiei l-au primit din partea Finanțelor, suma în cauză va fi avută în vedere la rectificarea bugetului de stat pentru acest an.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Verificarea ITP, în continuare blocată. RAR a anunțat când se va remedia problema
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Dezvăluirea momentului despre Călin Georgescu. Dan Diaconescu aruncă bomba. Nu știa nimeni
Controverse după moartea lui Silviu Prigoană: Copiii minori ar fi fost sedați de frații mai...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Gabriel Cotabiță, înmormântat fără fast, într-un cadru restrâns, similar cu ceremonia lui Silviu Prigoană
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Secretul ochilor în picturile lui Amedeo Modigliani. „Atunci când îți voi cunoaște sufletul, îți voi...